Factorul Crest sau „vârf - RMS”
Factorul „vârf – RMS” recunoscut ca şi Factorul Crest este definit ca fiind raportul dintre valoarea la vârf şi cea eficace a amplitudinii unei forme de undă. Este un număr adimensional. Factorul „vârf – RMS” al unei unde sinusoidale 1,414, adică valoarea la vârf este de 1,414 ori mai mare decât valoarea eficace. Un semnal de vibraţie tipic al unui utilaj cu un dezechilibru mare şi fără alte probleme semnificative, va avea un factor „vârf – RMS” de aproximativ 1,5, dar când rulmenţii încep să se uzeze, şi încep să apară impacturile, factorul „vârf – RMS” va deveni mult mai mare decât cel iniţial. Motivul pentru care acest factor este atât de sensibil la existenţa unor vârfuri ascuţite în forma de undă este acela că vârfurile datorate impacturilor durează foarte puţin, şi, prin urmare, nu conţin foarte multă energie. Valoarea RMS este proporţională cu cantitatea de energie din semnalul de vibraţii.
Să considerăm exemplul unui arbore cu came de pe un utilaj mare de joasă turaţie. Arborele cu came se reazemă pe rulmenţi. Forma de undă, scalată în unităţi de viteză, prezintă o mică neregularitate, datorată, fără îndoială, unor rugozităţi pe calea de rulare a rulmentului. Aici, de fapt, nu există nicio mişcare de joasă frecvenţă, deoarece accelerometrul este orientat pe direcţie radială (verticală) pe carcasa rulmentului pe care se sprijină arborele, care este defazat cu 90° faţă de mişcarea arborelui cu came.
Reţineţi că valoarea RMS este 0,4318 mm/s (0.017 in/s) şi factorul „vârf – RMS” este 8,9. Cu alte cuvinte, valoarea la vârf este 8,9 înmulţită cu valoarea RMS.
Viteza măsurată vertical, când rulmentul este în stare bună de funcţionare
Figura următoare prezintă acelaşi punct de măsurare, la un moment ulterior. Aici, forma de undă arată că rulmentul prezintă un defect evident pe una dintre căile de rulare. Nivelul RMS rămâne scăzut la 2,1844 mm/s (0.086 in/s), dar factorul „vârf – RMS” a crescut la 19. Acest lucru arată că un vibrometru simplu, care este sensibil doar la nivelul RMS, nu este capabil să detecteze un defect de rulment, cel puţin în acest caz.
În continuare este vorba despre forma de undă colectată în acelaşi punct de măsurare al aceleiaşi maşini, pe direcţia mişcării arborelui cu came. Măsurătoarea s-a efectuat înainte de apariţia defectului de rulment. Aici se poate observa conţinutul de joasă frecvenţă al undei, datorat mişcării camelor. “Exploziile” mici de zgomot sunt datorate defectelor minore de rulment, aşa cum se observă şi în figura de mai sus.
Se observă că valoarea RMS este 11,43 mm/s (0.45 in/s) şi factorul „vârf – RMS” este 1,7.
Forma de undă colectată orizontal, când rulmentul este în stare bună de funcţionare
Figura următoare se referă la acelaşi punct de măsurare şi aceeaşi direcţie ca în figura anterioară, dar forma de undă a fost colectată după ce au început să apară problemele la rulment.
Viteza măsurată orizontal, când rulmentul începe să prezinte probleme
Se observă evident defectul de rulment sub formă de vârfuri ascuţite în forma de undă, similare cu cele din forma de undă măsurată pe direcţie verticală, din figura de mai sus. Reţineţi, de asemenea, că valoarea eficace este de 11,43 mm/s (0,45 in/s), la fel ca în figura anterioară, ceea ce indică faptul că defectul de rulment nu a adaugat o cantitate semnificativă de energie formei de undă în discuţie. Interesant este, însă, faptul că factorul „vârf – RMS” este 1,8 , doar uşor mai ridicat decât înainte, chiar dacă sunt evidente în forma de undă vârfuri de amplitudine semnificativă. În acest caz, amplitudinile mari ale undei de joasă frecvenţă tind să mascheze vârfurile periodice provenite de la defectul de rulment, fapt pentru care factorul „vârf – RMS” nu apare cu o valoare crescută semnificativ.
Aceasta este o bună ilustrare a faptului că factorul „vârf – RMS” luat în considerare numai ca şi valoare, poate fi uneori interpretat greşit, cu excepţia cazului în care se studiază şi forma de undă. Totuşi această situaţie nu este foarte frecventă în practică.