Istoricul analizei de vibraţii folosite în cadrul programelor de mentenanţă
Primul “analizor de vibraţii” a fost omul, care şi-a folosit mintea alături de simţuri naturale precum cel tactil, auditiv şi chiar cel vizual pentru a rezolva problema vibraţiilor maşinilor. În acest sens, există foarte mulţi tehnicieni şi specialişti experimentaţi capabili să diagnosticheze problemele utilajelor numai ascultându-le şi văzându-le. Mecanismul auditiv uman se adaptează extrem de bine la recunoaşterea unui anumit tipar sonor, reuşind să deosebească destul de bine zgomotele care nu se încadrează în tiparul respectiv. Din păcate, analizorul de vibraţii uman nu poate emite un semnal electric de ieşire, are o memorie limitată şi nu poate avea o productivitate suficient de bună în acoperirea parcului de utilaje.
Pentru eficientizarea procesului de prelucrare a informaţiilor, de-a lungul timpului, s-a resimţit nevoia înregistrării mai multor seturi de măsurători, precum şi nevoia numerotării punctelor de măsurare pentru a compara corect datele. Toate aceste necesităţi au impus realizarea unor aparate care să corespundă acestor cerinţe şi multor altele.
Primele vibrometre au apărut pe piaţă în anii ’50, şi efectuau măsurători în bandă largă, sau nivelul total de vibraţii al maşinii, fie în termeni de deplasare exprimaţi în mm vârf-la-vârf, fie în termeni de viteză de vibraţie în mm pe secundă. Puţin mai târziu, vibrometrelor li s-au adăugat filtre analogice pentru separarea componentele de frecvenţă, şi, astfel, pentru producerea unui fel de spectru de vibraţie.
1970 a adus calculatorul personal şi posibilitatea procesării semnalului digital, şi efectuarea analizei FFT, prin implemetarea analizoarelor FFT. Primele astfel de analizoare au fost destul de voluminoase şi de grele pentru a putea fi folosite ca aparate portabile de teren, ci mai degrabă mai potrivite ca instrumente de laborator.
În 1980 au apărut microprocesoarele pe un singur cip de siliciu, şi au urmat imediat după aceea analizoarele de semnal digital cu adevărat portabile, alimentate cu baterii. Conectarea aparatului portabil la un calculator de birou care dispunea de un program dedicat de stocare şi prelucrare a datelor a revoluţionat analiza vibraţiilor pentru diagnosticarea utilajelor dinamice.