Spectrul de referinţă ajustat
Aşa cum am văzut anterior, maşinile aflate în stare bună de funcţionare vor prezenta spectre cu abateri minore de la spectrul de referinţă, datorită variaţiilor de încărcare, de temperatură, de tensiune a liniei şi de fluctuaţiile nivelului de zgomot de fond. Aceste variaţii în spectru pot declanşa alarme false atunci când spectrul curent al maşinii se compară cu spectrul de referinţă. Din acest motiv, este de dorit să generăm un aşa-numit spectru de referinţă ajustat. Spectrul nou generat se obţine prin creşterea amplitudinilor semnalului în spectrul de referinţă cu o anumită valoare, în funcţie de frecvenţă. De exemplu, amplitudinea semnalului în spectrul de referinţă ajustat ar putea fi cu 6 dB mai mare decât amplitudinea din spectrul de referinţă la frecvenţa 1×, dar numai cu 4 dB mai mai mare decât amplitudinea semnalului la 2× din spectrul de referinţă etc.
Un punct de plecare pentru stabilirea spectrului de referinţă ajustat, ar putea consta în adăugarea unei abateri standard de amplitudine la fiecare vârf din spectrul de referinţă.
Determinarea formei spectrului de referinţă ajustat poate fi destul de complicată, şi depinde de maşina în cauză şi de variaţiile normale de amplitudine din spectru la diferite frecvenţe. Acest lucru se poate stabili numai analizând cu atenţie o serie de spectre înregistrate de-a lungul timpului, pe baza unei experienţe solide a analistului care face acest lucru.