Traductoare de viteză
Unele traductoare de viteză presupun o bobină care se deplasează în afara unui magnet staţionar. Principiul de funcţionare este acelaşi.
Mai există şi un alt tip de traductor de viteză care este alcătuit dintr-un accelerometru cu un integrator electronic încorporat şi este, din multe puncte de vedere, superior traductorului clasic seismic de viteză.
Traductor de viteză inductiv
Traductorul de viteză a fost unul dintre primele traductoare de vibraţie construite. Acesta constă într-o bobină şi un magnet astfel dispus încât, chiar dacă îşi schimbă poziţia, acesta tinde să rămână staţionar datorită inerţiei sale. Mişcarea relativă dintre magnet şi bobină induce un curent proporţional cu viteza de mişcare. Astfel, traductorul produce un semnal direct proporţional cu viteza de vibraţie. Traductorul este auto-generator şi nu are nevoie de o electronică sofisticată care să-i condiţioneze funcţionarea, iar impedanţa semnalului său de ieşire este relativ scăzută, ceea ce îl face aproape insensibil la zgomotul de fond.
În ciuda tuturor acestor avantaje, traductorul de viteză are şi multe dezavantaje care îl fac necompetitiv cu echipamentele noi, deşi în foarte multe industrii există încă în uz mii de asemenea traductoare. Traductorul de viteză este relativ greu şi complicat şi costisitor şi are un răspuns în frecvenţă slab, de la aproximativ 10 Hz până la 1000 Hz. Resortul şi magnetul alcătuiesc un sistem rezonant de joasă frecvenţă, cu o frecvenţă naturală de aproximativ 10 Hz. Această rezonanţă trebuie amortizată pentru a evita un vârf de mare amplitudine la frecvenţa de răspuns. Problema este că amortizarea oricărui sistem este dependentă de temperatură, iar acest aspect influenţează răspunsul în frecvenţă şi faza.