Unităţi de măsură pentru amplitudinea vibraţiilor
În Sistemul Internaţional, deplasarea se măsoară în (µm) vârf-la-vârf, viteza în (mm/s) RMS sau (mm/s) vârf, iar acceleraţia în (g) RMS sau (g) vârf.
La măsurarea vitezei se obişnuieşte măsurarea valorii la vârf, nu pentru că ar fi mai bine, ci datorită unei tradiţii mai vechi. Se obişnuieşte, de asemenea măsurarea acceleraţiei în g, cu toate că g nu este o unitate de măsură pentru acceleraţie, ci este acceleraţia gravitaţională medie la suprafaţa pământului, acceleraţie a cărei măsură o resimţim toţi în viaţa cotidiană.
În mod normal, în Sistemul Internaţional, acceleraţia se măsoară în m/sec2, iar 1g = 9,81 m/sec2.
Procesul de conversie de la un semnal de deplasare la viteză sau de la viteză la acceleraţie este echivalentă cu operaţia matematică de diferenţiere sau derivare. În schimb, conversia de la acceleraţie la viteză sau de la viteză la deplasare se face prin operaţia matematică de integrare. Aceste operaţii matematice se pot face uşor cu ajutorul instrumentelor de măsurare a vibraţiilor, care colectează date pe care le prelucrează matematic, în funcţie de necesitate.
Oricum, din punct de vedere practic, diferenţierea se practică mai rar. Integrarea, în schimb, se poate face foarte precis cu circuite electrice ieftine. Acesta este motivul pentru care accelerometrul este considerat traductorul standard pentru măsurarea vibraţiilor, pentru că acceleraţia vibraţiei, pe care acesta o măsoară, este uşor de integrat o dată sau de două ori, în scopul afişării vitezei de vibraţie sau deplasării. Cu toate acestea, integrarea nu este potrivită pentru semnalele de joasă frecvenţă (sub 1 Hz), deoarece în acest domeniu creşte nivelul de zgomot şi exactitatea procesului de integrare în sine, este perturbat. Cele mai multe aparate comerciale disponibile folosite ca integratoare, funcţionează corect la frecvenţe peste 1 Hz, ceea ce, ca şi limită inferioară, este suficient pentru aproape toate aplicaţiile referitoare la măsurarea vibraţiilor.